Poarta rapidă fără cale de rulare la Vitesco Technologies

Partenerul nostru Bam Bormet le-a lansat inginerilor noștrii o nouă provocare la care au răspuns cu succes.

Este vorba de o nouă soluție inovatoare de gestionare a accesului: o poartă rapidă fără cale de rulare. Noul sistem a fost realizat pentru Vitesco Technologies, un client vechi al companiei noastre care și-a dorit o soluție fiabilă de gestionare a acesului în perimetrul fabricii.

Prin utilizarea speedgate-urilor, companiile și instituțiile pot îmbunătăți securitatea, controlul accesului și gestionarea fluxului de persoane și vehicule în mod eficient și convenabil.

Acestea sunt proiectate să permită accesul rapid și sigur al persoanelor autorizate și vehiculelor, în timp ce limitează accesul persoanelor neautorizate.


Soluție eficientă, fiabilă și sigură

Soluția oferită este prevăzută cu un sistem integrat de control amplasat în interiorul coloanelor. Această caracteristică permite aripilor porții să se plieze în întregime în spatele coloanelor, atunci când sunt deschise, și asigură o durată de viață mai lungă acestor componente.

Un alt plus îl reprezintă economisirea spațiului, speedgate-ul fără cale de rulare având un mecanism format dintr-o tijă de rulment care asigură o funcționare lină și fiabilă, chiar și în medii cu trafic intens.

Speedgate-urile sunt echipate cu perdele de fotocelule, cu fotocelule și benzi de contact, care garantează trecerea în siguranță a vehiculelor, bicicliștilor și pietonilor.