MedEuropa deschide un centru modern de radioterapie în Iași
La cinci ani de la deschiderea primului centru de radioterapie din Constanța, MedEuropa este pregătită să ofere servicii de radioterapie de calitate pentru pacienții din Iași.
Clădirea MedEuropa Iași are o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Centrul de radioterapie MedEuropa este unul dintre cele mai moderne centre de acest tip din România și beneficiază de tehnologie de ultimă generație. De asemenea, personalul care lucrează în clinică este specializat în acest domeniu, având experiența necesară pentru un tratament de calitate.
Compania noastră a devenit parteneră în această investiție unde am contribuit cu proiectarea, configurarea, instalarea, punerea în funcțiune și instruirea utilizatorilor pentru sistemele de curenți slabi.
Sistemele care au fost implementate la MedEuropa Iași sunt:
- sistem detecție și avertizare incendii cu peste 200 de detectoare de fum analog adresabile;
- sistem detecție și avertizare efracții cu 18 detectoare în infraroșu;
- sistem de control acces cu 18 cititoare de cartele de proximitate;
- sistem de televiziune cu circuit închis cu peste 30 de camere video și sistem videointerfonie
- sistem avertizare panică
- sistem de apelare medicală
- instalație voce-date
- sistem control acces auto cu bariere
MedEuropa este o companie care are în plan dezvoltarea în România a unui lanț de până la 10 clinici de radioterapie, dezvoltare corelată geografic cu nevoile de tratament ale pacienților.
În prezent sunt deschise centre de radioterapie MedEuropa în Constanța, București, Oradea și Brașov. În primele trei centre medicale specialiștii noștrii au realizat proiectarea și instalarea sistemelor de curenți slabi.